
Pupaza din tei
Cantec pentru copii scolari cu trupa Meloritm
Invatam sa cantam impreuna cantecul pentru copii scolari Pupaza din tei, interpretat de trupa Meloritm.
Mai jos va prezentam versurile acestui cantecel frumos pentru copii.
Versuri Pupaza din teiLas’ că mi te prind moțato și te-oi întreba ce vrei,
Când ți-oi smulge coada toată și te-oi vinde pe cinci lei.
Pu, pu, pu, pu, pu, pu, chiar acu, o să-ți viu de hac!
Și-ajungând la tei căciula peste cuib capcan-o fac.
Și-apoi, scotocind cu mâna, prind de gât puiul de drac.
Ha, ha, ha, vezi așa, mi te-am prins, că de mult ți-o coc!
Și la târg ajuns cu dânsa, printre lume îmi fac loc,
Strigând cât mă ține gura, să se-audă-n iarmaroc:
Dar un moș cu barba deasă, de unde-o fi fost de fel,
Îmi croi câteva bețe, luând pupăza cu el.
Ajutor, hai săriți! Hoții, măi, pradă-un negustor.
Moșul însă, rupând sfoara, zvârle pupăza spre nor,
Și dihania, voioasă, o porni spre sat în zbor.
Astăzi iar, pu, pu, pu, ca un drac, sus în tei la noi!
Poți să cânți de-acum, spurcato, până-n veacul de apoi!
Nu mai fac negustorie cu moțate de-alde voi.
Cantec pentru scolari Pupaza din tei – interpretare: Trupa de copii Meloritm
Animatie video creata de BoonBoon
Posibil sa iti placa si ...
Elena din Avalor – Timpul meu – karaoke
Cantec versiune Karaoke cu versuri Timpul meu – Elena din Avalor Versuri cantec pentru copii Timpul meu – Elena din Avalor Voce: Elena Gheorghe Versuri: Elena din Avalor, numai
Pisicutele mele
Versuri Pisicutele mele – cantec animate Tralala Interpretare melodia Pisicutele mele – Meloritm Trei pisicuțe, Micuțe și drăguțe Și-au pierdut ale lor șosetuțe. “Mami ce e de făcut? Șosetuțele le-am
Ursuletul sforaie
Cantecel cu versuri pentru copii de gradinita Ursuletul Sforaie in limba romana. Invatam sa cantam impreuna Ursuletul sforaie, un cantec prezentat alaturi de o animatie video foarte draguta creata de
Instrumente muzicale
Un nou cantecel pentru copii interpretat de Meloritm. Versuri cantecel Intrumente muzicale O vioară mică de-aș avea, O vioară mică mi-ar plăcea, Toată ziua aș cânta Multe cântece cu ea.
Elefantul cu Jambiere
Ai vazut un Elefant cu Jambiere ? Noi avem pregatit un cantec cu titlul Elefantul cu Jambiere pe care te invitam sa il canti impreuna cu noi. Avem si o
Bunica
Daca si voi va iubiti bunicile, cantati impreuna cu noi cantecelul Bunica prezentat intr-o animatie cu versuri creata de TraLaLa. , cantec TraLaLa Interpretare: Andra Gogan Muzica si text: Maria Ene
Niciun comentariu
Nu sunt comentarii inca !
Fii primul care posteaza un comentariu !